Extracţia dentară
Extracţia dentară se realizează când un dinte este deja compromis şi nu mai poate fi recuperat prin alte mijloace.
Anesteziile atraumatice ne permit realizarea extracţiilor fără durere, iar instrumentarul chirurgical ne ajută în protejarea osului şi a gingiei
Extracţia molarului de minte
Frecvent molarii de minte nu au loc suficient să erupă pe arcadă, motiv pentru care rămân incluşi în os.
Complicaţiile care pot apărea la molarii incluşi sau semi-incluşi:
- complicaţii septice – pericoronarită, complicaţii septice la nivelul parţilor moi perimaxilare, osului maxilar, ganglioni, complicaţii septice la distanţă.
- complicaţii mecanice – la nivelul dinţilor vecini: rotaţii, torsionări, leziuni carioase; fracturi mandibulare; dificultăţi in protezarea edentaţiilor
- tulburări nervoase – manifestări senzitive de tipul nevralgiilor dentare, algii cervico-faciale sau manifestări motorii de tipul trismusului sau contracturii musculare
- complicaţii tumorale – chisturi mandibulare, chisturi foliculare.
Extracţia molarilor de minte este necesară pentru că:
- pot determina inghesuire dentară, din cauza presiunii exercitate dinspre posterior spre anterior;
- pot cauza resorbţia rădăcinii molarului 2 situat anterior;
- pot cauza carii pe molarul 2;
- pot determina ulceraţii ale obrazului sau limbii
Rezecţia apicală
Rezecţia apicală reprezintă o intervenţie chirurgicală prin care se îndepărtează doar vârful afectat al unei rădăcini (care prezintă un granulom sau chist). Restul rădăcinii se păstrează, dintele rămânând funcţional.
Acordăm o atenţie deosebită prevenirii recidivei infecţiei, de aceea rădăcina care rămâne se sigilează (se plombează) la vârf cu materiale speciale biocompatibile, folosind instrumetar de mare fineţe.
Chistectomia
Este o intervenţie chirurgicală prin care se îndepărtează un chist prezent la vârful unei rădăcini sau rămas în os (de exemplu, după extracţia unui dinte fără chiuretajul adecvat).
Amputaţia radiculară
Este o intervenţie prin care se extrage doar una din rădăcinile unui molar, când aceasta este compromisă, dar celelalte sunt sănătoase şi suficient de rezistente pentru a susţine molarul pe arcadă.
Astfel, se poate amâna pentru mulţi ani momentul extracţiei molarului şi inserării unui implant dentar.
Chirurgie orală parodontală
Chirurgia parodontală cuprinde tehnici speciale de mare actualitate de regenerare osoasă şi tisulară ghidată.
In acest fel se poate prelungi mult timp viaţa dinţilor afectaţi de parodontoză.
Chirurgie orală plastică gingivală
Chirurgia plastică gingivală cuprinde tehnici foarte exacte prin care se pot corecta defectele estetice ale gingiei.
1. Gingie foarte expusă în timpul zâmbetului – ,,surâs gingival”
Există cazuri în care, în timpul zâmbetului, se expune o porţiune mare de gingie şi în acelaşi timp dinţii par mici, fiind inestetici. În aceste situaţii , excesul de gingie se poate indepărta cu LASERUL, alungind astfel coroana clinică a dintelui, optimizând spectaculos aspectul final cosmetic.
2. Tratamentul retracţiei gingivale
Se folosesc diferite tehnici pentru repoziţionarea gingiei, cu rezultate estetice deosebite.
Regularizarea de creastă
Regularizarea de creastă este o intervenţie efectuată în cazul zonelor edentate, pentru a corecta conturul osului şi gingiei, mai ales în cazul în care zonele de os denivelate de sub gingie sunt foarte dureroase la atingere. Se poate regla totodată şi conturul gingiei, astfel încât proteza pacientului să se insere pe o zonă cât mai netedă, fără denivelari.
Adiţia osoasă
Studiile recente arată că după extracţia dentară, în timp, apare resorbţia (pierderea) volumului osos atât în plan orizontal, cât şi în plan vertical.
Consecinţele pierderii osoase sunt atât de natură estetică cât şi funcţională.
Resorbţia avansată a volumului osos va duce la imposibilitatea plasării unui implant dentar şi necesitatea intervenţiei de adiţie osoasă.
În funcţie de volumul osos restant, adiţia osoasă poate fi făcută odată cu inserarea implantului dentar sau într-o etapă separată .
Există mai multe tipuri de biomateriale care pot fi folosite:
- xenogrefă (os de origine animală, cel bovin fiind cel mai frecvent utilizat);
- alogrefă (os de la donator uman, disponibil în bănci de ţesuturi);
- grefe aloplaste (hidroxiapatită sintetică);
Folosirea biomaterialelor mai sus menţionate impune acoperirea lor cu membrane resorbabile (colagen animal) sau neresorbabile (meşe din titan).
- ‘dentin bone’ – material de adiţie provenit din dinţi extraşi de la pacient;
- os autolog (os propriu, recoltat de la pacient din cavitatea orală sau din osul iliac);
Osul autolog reprezintă standardul de aur datorită proprietăţilor osteogenice (stimulează osteoblastele să formeze os), osteoconductive (serveşte ca matrice pentru osul nou-format) şi osteoinductive (stimulează celulele stem mezenchimale să se diferenţieze în osteoblaste).
